Certitudinea

Dacă tăt am început să zîc, să mai zîc oarece ... că bat cu jejetile de la pticioare amu ... 

Am mai zîs că mie personal nu-mi trebuie nici o recunoaștere din partea nimănui, nici nu vreau să demonstrez nimic nimănui, luați de aici ce credeți sau nu luați nimic și la recycle bin cu mine ...  Dar atîta timp cît unul dintre voi rezonează cu ceva de aici o să scriu ... 

Bun! Să începem mai de departe ...

Cînd eram copil era obligatorie prezența la biserică în fiecare duminică, că așa era regula. Perioada aia nu mi-o amintesc nici acum tare roză, că mergeam la biserică și numai eu știu ce înjurături și pumni în gură îi dădeam bătrînului de sus.  Era obligatorie rugăciunea în fiecare seară, dar prin clasa a II-a cred, am primit acceptul să o zic în gînd. Atîta mi-a trebuit, că mă gîndeam la draci beți, nu la rugăciune, pînă după vre-un an, doi, cînd într-o seară, mama: ʺtu zîci rugăciunea sau ce zîci acolo? Ne zî-uă cu voce tare!ʺ ... Nooo ... amu-i bai ... și încep io, și nu zîc bine cîteva cuvinte și gata, dispare rugăciunea din memoriu ... :)) și memoriu cu tăt ... Noo ... și bătaie, și pedeapsă de atunci înainte să o zîc cu voce tare ... daʼ credeți că nu i-am dat la bătrîn pentru asta? Cu vîrf și îndesat ... noo, trăbuitu-țo?

Dar, cu terminarea clasei a VIII-a, am plecat la Cluj și gata cu rugăciunile. A rămas să rezolv treaba cu bătrînul pentru chinul la care am fost supus. Și m-am luat după el ...

Am pornit căutările din poziția științei, a evoluției, că am evoluat din maimuțe și Dumnezeu nu există. În știință era clară treaba, totul era obiectiv, palpabil, aveai datele trecutului și prezentului stabileai viitorul. Nu era nevoie de nici un Dumnezeu. Dar, curios din fire, voiam să mă conving eu personal de obiectivitatea științei, și am mers în jos pe ea. Am găsit spațiul și timpul, ca fiind relativ ... hopa! Cum adică relativ cînd eu știam că sunt absolute? Deci spațiul și timpul nu sînt așa cum sunt, că sunt cum le vede fiecare. Păi stai puțin, am zis, spațiul și timpul ăsta nu poate fi atunci chiar Dumnezeu? Dacă fiecare îl vede cum vrea ... sau nu că Dumnezeu nu poate fi relativ, că e absolut ... trabă să-l vadă tăți cum trabă ...

Mai mult cînd am aflat că spațiul împărțit la timp nu mai e relativ că e absolut, că viteza luminii e constantă, am fost gata. Mergînd mai departe găsesc că spațiul se contractă și timpul se dilată, că la un anumit nivel se amestecă devenind un continuum spațiu-timp. Ba mai departe vine teoria cuantică, că tu ca observator, ca experimentator, hotărăști rezultatul experimentului, hotărăști ceea ce vrei să vezi, și că la nivel cuantic suntem toți o apă și-un pămînt, aceeași electroni din noi le parfumează și pe flori, vibrează-n toată galaxia, cu simfonia și prostia ... Atunci am zîs că dacă eu pot hotărî ce vreau să văd atunci voi hotărî să văd doar ce-mi place, partea plină a paharului, unda, vibrația, nu materia cu mizeria. Clar?! Foarte!

Ceva scîrțîie, mi-am zis, ceva nu-i în regulă. Adică cum știam eu, că e foarte obiectivă, știința îmi scăpa printre degete. Să nu vorbesc de restul din relativitate și cuantică că nu e locul aici, dar m-au ambiționat să scociorăsc mai adînc, prin toate cotloanele ...

Și așa am ajuns la gărgăunii mei ...

Și așa am ajuns că nu există nici o lege, o certitudine, de care să ne putem agăța, nu există nimic solid cu toată soliditatea, cînd crezi că stai mai bine fuge pămîntul de sub picioare. Te chinui să strângi bani să faci o vilă care să se învîrtă după soare și după ce o termini ești terminat și tu, plin de boli și suferinți, așteptînd întîlnirea cu bătrînul pe laița de la poartă. Știam legea conservării, că energia se conservă în spații izolate, dar cînd vrei să izolezi ceva de restul nu poți. Și atunci? Dacă nu poți izola și nu poți conserva ce poți face? Poți ori crea, ori distruge, cum de altfel se întâmplă, creiem să avem ce distruge, orice idee care ne tuncă prin cap să o materializăm cu orice preț. Și așa materializăm toate ideile idioților de cîteva mii de ani, creiem prostii și distrugem bijuterii. Restul teoriilor sunt mai șubrede ca buda străbunicului.

Ajungînd la nivelul subcuantic al materiei afli că materia nu mai există, ea prezintă doar tendința de a exista. Aici n-am nimic cu știința, să nu fiu înțeles greșit, am cu oamenii de știința incapabili de a trece peste niște praguri și cutume apărute în timp, poate dirijate să apară așa. Nu pot accepta faptul că materia e doar o consecință a energiei, energia există fără materie, pe cînd materia fără matricea energetică nu poate exista. Se bat cu pumnu-n piept că au găsit particula lui D-zeu, dar a dracului unde-i? La dracu, cu noi cu tot ... undeva la 2000 de ani ... acolo sunt toți științifici cu toate hîrțoagele lor. Clar?! Foarte! Materie, antimaterie, materie neagră, energie întunecată, gaură neagră ... ... și am ajuns la stele ... și-am dat cu capu-n ele ... și treaba merge, merge leafa, pensia de stelist ... și pe aici nu se trece ... și am ajuns în anul de grație 2014, după cîteva mii de ani de luptă acerbă cu materia, încărcați de lauri și mînați de grauri ... fiindcă suntem ceea ce gîndim, iar ce să gîndim au grijă alții să ne dea. Și înainte de a sări ca arși i-aș ruga să-mi spună dacă sunt stăpîni pe capul lor? Dacă, după școlile pe care le au, pot demonstra fără bolentin în jeb cine sunt?

Și mă opresc aici deocamdată, că-i bugăt ...  Și aștept argumente știițifice obiective, beton, că societatea actuală se găsește pe cele mai înalte culmi ale progresului și civilizației, că curge numai lapte cu miere ... din gaura neagră a ... credinței ... :)))

Avelo bahtalo!! Învățați limba asta că devine limbă oficială ...